Astăzi, conform unor date statistice şi sondaje sociologice efectuate, fiecare al treilea dintre moldovenii apţi de muncă lucrează peste hotare, peste 90 la sută dintre care sunt clandestini. Cifra celora ce muncesc în străinătate este de peste 600 mii.

Cauzele acestei migraţii sunt foarte simple: o situaţie financiară precara,dorinţa de realizare pe plan profesional,realizarea unui viitor mai strălucit copiilor,tineretul doreşte o detaşare de părinţi şi o viaţă mai independentă… etc.

Potrivit unui studiu realizat de UNICEF, migraţia moldovenilor contribuie la destrămarea familiilor şi la creşterea numărului de copii lipsiţi de îngrijire părintească. În ultimul timp, în RM, peste 35 de mii de copii de vârstă şcolară au rămas fără îngrijirea ambilor părinţi şi mai mult de 75 de mii de copii au un părinte plecat la muncă peste hotare, se arată în studiul .

După plecarea părinţilor, copiii se confruntă cu stări emoţionale dificile şi neplăcute. Dorul, tristeţea, singurătatea şi sentimentele de insecuritate îi fac pe copii să-şi piardă abilităţile de a-şi controla şi exprima emoţiile în diferite situaţii.
Aproape toţi copiii rămaşi singuri, afirmă că banii nu le pot compensa suferinţa cauzată de despărţirea părinţilor. „În trecut nu aveam posibilităţile pe care le am acum… situaţia s-a schimbat.” „Nu am aceeaşi dispoziţie ca înainte, mă uit la alţi copii şi mi-e trist. Nu-mi trebuie bani şi plâng.” „Deşi am obţinut mai mult confort material şi libertate, mama îmi lipseşte foarte mult.
Gama de emoţii prin care copiii îşi descriu viaţa este predominată de culori cenuşii.Dorul şi tristeţea sunt stările cele mai frecvent amintite. Copiii de vârstă mai mică  plâng des. O parte din ei relatează stări de apatie pe care nu le pot explica: „Acum sunt tristă. Inima mea nu mai este întreagă.” „La început am fost în depresie, vara mi-a fost rău.” „Înainte eram veselă, aveam poftă de viaţă. Acum simt lipsa lor.”
Deasemenea, unii copii ajung să-şi facă griji pentru rudele în supravegherea cărora au rămas, ori se tem că părinţilor li se poate întâmpla ceva rău. Ei se simt vinovaţi, că din cauza lor au plecat părinţii peste hotare. Desigur că sentimentul de vină poate afecta extrem de mult dezvoltarea copiilor, deoarece acţionează ca un complex de inferioritate. „Înainte vroiam libertate. După ce au plecat ambii părinţi am atâta libertate, încât m-am săturat de ea. Libertatea a devenit închisoare…”
Unii adolescenţi aşteaptă cu nerăbdare revenirea părinţilor, vizitele lor, iar după o săptămână de trai împreună, îşi doresc ca ei să plece înapoi. „De multe ori ajung chiar să-şi urască, inconştient, părinţii, care găsesc nişte copii înstrăinaţi de ei…”.